Trăim într-o vreme în care imaginea noastră de sine este foarte importantă. Și apoi ce este imaginea de sine? Este „fotografia” pe care noi singuri

Iarna își așează liniștea peste oraș, iar luminițele care se aprind în ferestre creează o atmosferă încare emoțiile devin mai vizibile. În luna decembrie și mai ales în  apropierea Crăciunului, simt șivăd cum oamenii își lasă armurile mai jos, cum ritmul încetinește, cum interacțiunile dintre noidevin mai calde, mai apropiate. În aceste zile, îmi apare din nou în minte întrebarea care mă însoțește în profesie și în viață: Ce este, de fapt, fericirea? Și cum pot vorbi despre ea astfel încât oamenii să o înțeleagă, să o atingăși, mai ales, să o mențină? Privirea mea se așterne introspectiv atât pe experiența personală, cât și pe cercetările psihologiei moderne. Stiați că  Martin Seligman este pionierul psihologiei pozitive? Și că el descrie fericirea ca fiind o combinație dintre  emoțiile pozitive, implicare, relații autentice, sens și realizări umane? Când mă uit la viața mea, observ cum fiecare dintre aceste elemente au contribuit sau nu( in anumite momente )sau contribuie azi la un echilibru emoțional sănătos în familia mea. Fericirea nu intră în viață ca un foc de artificii, vine dacă suntem atenți, este practic un construct, o punte pe care o construim noi, oamenii, cu alegeri mici, dar constante. În această perioadă, recunoștința devine mai accesibilă. Importantă. Prezentă. Îmi iau deseori câteva minute pentru a identifica, conștient, lucrurile pentru care sunt recunoscătoare. Și îi ghidez